0264-598754 scoalaibob@yahoo.com

Istoric

Scurt istoric al Școlii „Ioan Bob

            Școala ce poartǎ numele celui pe care îl considerǎm patron spiritual, episcopul greco-catolic Ioan Bob, este cea mai veche instituție școlară, cu predare în limba română, a orașului Cluj. Totodată este singura instituție de învățământ care și-a urmat destinul originar fără a i se fi schimbat de-a lungul celor  160 de ani de funcționare (împliniți în anul 2013) destinația de instituție de învățământ.

            În anul 1853 preotul paroh dr. Ilie Dăianu a reușit să deschidă prima școală româneascǎ. Numele acesteia a fost de „Școala primară greco-catolică”. Sub această denumire, sub epitropia Bisericii Greco-Catolice, dar ca instituție de învățământ laică, prima școală românească din Cluj și-a început îndelungata existență și activitate. Inițial, școala funcționa în clădirile proprietate a bisericii greco-catolice, într-un corp de clădire aflat pe strada Napoca nr. 6. În anii de început, numărul copiilor înscriși și școlarizați era undeva între 70 și 100. O notiță care se referă la primii ani de funcționare afirmă „Școlari 66; feciori 37, fete 29; de repetiție nu sunt. Cantor-docente (învățător) Iacob Mureșanu, după care a urmat Andrei Pora.” (Iakab Elek, Istoria Clujului, în limba maghiară; Traian Zinveliu, Cartea de aur –manuscris în posesia Școlii „Ioan Bob”)

            Până la 1 septembrie 1924 școala a funcționat cu caracter confesional.În 1924 Biserica Greco-Catolică a anunțat că nu mai poate susține financiar unitatea de învățământ, ea fiind preluată de către stat. A continuat să funcționeze în același corp de clădire, primăria Clujului susținând financiar chiria ce trebuia plătită parohiei greco-catolice. În anii 1928 – 1931 numărul copiilor înscriși a crescut permanent. În 1930-1931 erau înscriși 340 de elevi, mai apoi numărul lor crescând până la suprapopularea claselor. S-a simțit nevoia unei clădiri noi, moderne, care să ofere spațiul necesar desfășurării normale a procesului de instrucție-educație. Director al școlii, începând cu anul 1934, a fost Traian Zinveliu. Dascăl în deplinătatea înțelegerii cuvântului, om de o mare probitate morală și totodată un mare luptător pentru interesele școlii, Traian Zinveliu a reușit, după eforturi susținute, cu o tenacitate ieșită din comun să obțină fondurile necesare ridicării unui nou local școlar. În „Cartea de aur a școlii” Traian Zinveliu a întocmit o minunată descriere a anilor în care a luptat cu oficialitățile primăriei Clujului pentru a construi un nou local. În final, s-a construit o clădire cu „8 săli de clasă, 2 birouri, sală pentru muzeu, bibliotecă, locuință pentru director și personalul de serviciu și dependințele unei școli moderne.” Ridicarea clădirii s-a făcut uimitor de repede. Construirea a durat între 25 octombrie 1935, noua școală fiind deschisă oficial, în cadrul unei ceremonii impresionante la 25 octombrie 1936. La festivitatea de deschidere au participat notabilități ale orașului, dar și reprezentanți oficiali ai statului. Printre cei prezenți s-a aflat ministrul învățământului dr. Constantin Angelescu, însoțit de secretarul general al ministerului, Petre Ghițescu. Cu ocazia deschiderii oficiale a noii clădiri a „Școlii de stat nr. 7” – denumirea oficială a unității școlare după 1924 – a fost remis directorului școlii, Traian Zinveliu, un document oficial al statului prin care i se atesta statutul de cea mai veche instituție de învățământ în limba română din orașul Cluj. Aceasta este clǎdirea în care școala își desfǎșoarǎ și în prezent activitatea.

            Concomitent cu activitatea în clădirea nouă și foarte modernă ridicată prin eforturile lui Traian Zinveliu, în fosta clădire a fost deschisă o școală confesională (finanțată de către Biserica Greco-Catolică) cu denumireaȘcoala Maica Domnului. Aceasta avea și o grădiniță. Ambele unități școlare formau, de fapt, una și aceeași școală, completându-și activitatea. Acest fapt se poate demonstra prin transformarea Școlii de stat nr. 7 în școală de aplicații de pe lângă Școala Normală Superioară care a fost înființată în cadrul Universității din Cluj. Ca director de studii al Școlii Normale Superioare a fost numit prof. univ. Dimitrie D. Roșca, ca director pedagogic dr. Nicolae Gănescu, iar ca director al școlii a rămas Traian Zinveliu.

            Evoluția școlii a cunoscut un curs ascendent până la cedarea, Transilvaniei de Nord-Vest, în urma aplicării efectelor Dictatului de la Viena (1940).

            Noile autorități au preluat Școala de stat nr. 7 și au transformat-o în școală cu predare în limba maghiară. Din acel moment, elevii români care nu au părăsit Clujul în refugiul de la Sibiu, au fost cuprinși în cadrul Școlii Maica Domnului, singura unitate școlară cu predare în limba română din întreg teritoriul ocupat.

            Odată cu eliberarea teritoriilor transilvane de sub ocupația maghiară, s-a revenit la situația din anii 1939/1940, cu diferența că Școala de stat nr. 7devenea unitate școlară cu două secții: secția română și secția maghiară. Noua reorganizare a debutat în aprilie 1945 și s-a menținut până în 1957/1958. Extrem de important este faptul că odată cu interzicerea Bisericii Greco-Catolice în 1948, au fost desființate și școlile susținute prin efortul financiar al Bisericii și aflate sub patronajul acesteia. Astfel, în 1948, Școala Maica Domnului a fost desființată, fiind trecută cu întreg patrimoniul său – material, dar și uman – în cadrul Școlii de stat nr. 7.

            Un alt moment al schimbării denumirii școlii, a survenit în anii 1957/1958 când a fost denumitǎ Școala generală nr. 2. Instaurarea noului regim politic a schimbat în mod radical vechile realități ale societății românești. În ciuda situației deosebit de dificile, mai ales în anii 1949-1956 și mai apoi în perioada de după 1980-1982, „Școala generală Nr. 2” a reușit să promoveze un climat de maximă seriozitate, să mențină standarde școlare ridicate, devenind una dintre cele mai importante instituții școlare ale orașului Cluj.

            Căderea regimului comunist a marcat și evoluția Școlii generale nr. 2. Deschiderea către valori până atunci doar bănuite, a permis o nouă abordare a politicii școlare. Ceea ce nu s-a modificat a fost însă dăruirea și munca extrem de serioasă a corpului didactic, a elevilor și în general a tuturor celor care au activat în interiorul instituției. Noua legislație ne-a permis și personalizarea școlii. Am renunțat la seaca și impersonala denumire de Școala generală Nr. 2 și am devenit „Școala Ioan Bob”. Nu întâmplător, deoarece credem că patronajul celui care a fost primul dintre cei care au dorit o școală pe lângă biserica din centrul orașului, nu poate fi decât benefică. Totodată pentru că sacrul și profanul își au o linie de demarcație extrem de subțire atunci când vorbim despre ceea ce este complexul denumit, de multe ori sec, drept proces instructiv-educativ. Și ce poate, sau ar putea să fie mai grăitor atunci când discutăm despre împletirea dintre sacru și profan, decât faptul cǎ suntem o școală care are, la propriu, la baza sa, un templu antic dedicat lui Mercur, descoperit cu ocazia modernizării și redotării școlii în anii din urmă?

            ȘcoPicture3ala „Ioan Bob” a fost pusă în situația de a renunța la vechiul local (cel construit în anii 1906-1908) retrocedat Bisericii Greco-Catolice. Se punea problema spațiilor destinate elevilor. Printr-un efort imens, inteligent gestionat, am reușit să ne modernizăm. S-a consolidat partea de substrucție. Cu acea ocazie s-a descoperit prezența unor urme antice, de epocă romană. Era ceva spectaculos! Un mic templu al lui Mercur (Mercurius). Așa că, dincolo de patronajul celui care a fost episcopul Ioan Bob, avem, la „bază” un spațiu sacru. Ce poate fi mai mult pentru o ȘCOALĂ? Sacrul și laicul îmbinate într-o lume a spiritului, într-o lume în care se construiesc, înainte de toate, caractere.